Arhive pe etichete: noe

Noe, filmul

Vazut la cinema, desi nu credeam ca merita. Faptul ca a nascut controverse in jurul sau m-a convins sa-i dau o sansa. Din trailer mi-a lasat impresia unui film de propaganda, in genul The Hurt Locker, insa am avut placerea sa urmaresc una dintre cele mai echilibrate ecranizari inspirate de o poveste din biblie.

De obicei, in filmele cu subiecte delicate, regizorii dramatizeaza diferite aspecte pentru a pune in lumina favorabila personaje sau doctrine. Facand abstractie de elementele SF, povestea trateaza intr-un mod obiectiv si realist implicatiile psihologice pe care le-ar naste o astfel de situatie. Fara sa ridice desfranarea umana pana la un nivel grotesc, desi au fost cateva scene mai dificil de urmarit, si fara sa ilustreze personajul principal ca pe un campion al luminii.

Tocmai de asta cred ca lumea religioasa a primit cu atata antipatie filmul, pentru ca Noe, unul dintre personajele emblematice al cultului religios, nu a fost portretizat ca un individ perfect si pur. Probabil au considerat comportamentul sau crud si imoral, mai ales legat de momentul in are a decis sa omoare copilul norei sale. Desi ei ignora faptul ca in biblie se pune un accent important pe practica jertfirii copiilor.

Orice prejudecati ai avea in legatura cu el, filmul nu e de ratat, povestea e frumos narata, actorii joaca superb, iar efectele speciale sunt fantastice. Mie mi-a placut maxim momentul in care Noe a spus familiei povestea facerii lumii, cum descrierea orala a teoriei creationiste s-a impletit cu ilustrarea vizuala a teoriei evolutioniste.